Cu “ele” pe afară — povești despre expunerea sânilor
În mitologia greacă, sânii hrăneau eroi, opreau războaie și nășteau galaxii. Astăzi, sânii sunt tabu sau prilej de breaking news scandalos.
Am citit “Legendele Olimpului” când eram foarte mică. Nu mai știu exact pe la ce vârstă, dar știu că în clasa a 5-a, când a fost obligatorie la clasă, eram la a doua citire. Alexandru Mitru e un autor grozav, care știe să structureze și să păstreze farmecul miturilor grecești, dar totuși e un autor pentru copii. E o muncă titanică (glumă intenționată! 🤭) a cenzura și de-sexualiza miturile grecești pentru înțelesul unui copil. La mine, efectul a fost paradoxal: citind aventurile lui Zeus, am fost absolut terifiată.
De ce? Păi Zeus ăsta se transforma în diverse obiecte (ploaie de aur, lebădă, vițea sau chiar ceață), apoi îmbrățișa câte o femeie și o lăsa însărcinată. Alexandru Mitru folosea cuvântul “îmbrățișare” ca eufemism pentru relațiile sexuale… dar eu nu știam asta. Iar cum, pe atunci, copiilor nu li se spunea mare lucru despre sex, am petrecut o bună bucată din copilăria mea crezând că o îmbrățișare te poate lăsa însărcinată.
Această cenzură fusese făcută de dragul inocenței mele de copil și a sfârșit prin a-mi da coșmaruri. La fel de paradoxal este și faptul că, în cultura greacă, corpul era prețuit iar sexualitatea asumată.
Chiar și astăzi, ca adulți care teoretic nu au nevoie de cenzură, privim aceste mituri printr-o lentilă contemporană: dezgolirea corpului, de exemplu, devine act sexual. Propriul corp sau corpurile celorlalți ne stingheresc sau ne umplu de panică. Starea unui corp uman devine subiect de discuție sau de scandal. În acest articol, nu voi vorbi despre “țâțe”, ci despre sânul sacru, erotic și politic al mitologiei grecești. Dar și despre câteva evenimente contemporane picante care contrastează cu cele de legendă.
Dar, înainte de picanterii…
Știu că alte site-uri vă arată sâni, nu doar vă povestesc despre ei. Dar toate țin de muncă cinstită.
Dacă nu vă coafează varianta cu plată recurentă, puteți dona și o sumă fixă oarecare, când doriți, folosind contul meu de Buy me a Coffee:
Iar dacă am vorbit de susținere, să trecem la sutien. Sau, mai bine spus, la lipsa sutienului.
Nuditatea - o chestiune de statut
Pentru a înțelege nuditatea din Grecia antică, o să pornesc de la ideea de “visual cue” (indiciu vizual) din cinematografia contemporană. Adesea, veți vedea că “personajul negativ” dintr-un film este introdus printr-o scenă în care mâncă un măr sau are umbre pe față. În schimb, “personajul pozitiv” va începe filmul zâmbind, salvând un animal, sau dăruind ceva unui bătrân sau unui copil. Deși nu știm încă nimic, în mod direct, despre aceste personaje, recunoaștem ușor indiciile.
După cum vă puteți imagina, indiciile vizuale țin de normele culturale ale unei societăți, de educație și de expunerea la astfel de motive. De aceea ele sunt greu de recunoscut de cei din afara “sferei” contemporane sociale.
Ei bine, pentru grecii antici, nuditatea nu era un indiciu vizual al vulgarității, așa cum poate fi perceput azi. Dimpotrivă, era un indiciu vizual al statutului social. Indiferent de gen, personaje semi-nude sau dezgolite apar mereu pe vazele grecești antice sau reprezentate prin sculpturi. Corpul masculin era adesea reprezentat gol, ca expresie a demnității și perfecțiunii fizice și morale. Sportivii concurau dezbrăcați (gymnos = gol → de aici “gymnasium”). Zeii, eroii, atleții și cetățenii ideali sunt reprezentați nud. Doar personajele “inferioare” apar îmbrăcate în artă: barbari, bătrâni, servitori sau femei de rang inferior.
Femeile de rang, zeițele sau personajele mitologice sunt adesea cu pieptul expus… sau chiar mai mult. Atât la bărbați, cât și la femei, nudul e idealizat, nu realist. Bărbații sunt reprezentați în floarea vârstei, având mușchii definiți și exprimând idealul masculin.
Vezi și articolul cu Milon din Crotona, unde explic că frumusețea fizică și cea morală erau strâns legate în Grecia antică:
Preotesele și zeițele sunt cel mai des reprezentate cu sânii dezgoliți, deoarece reprezintă simboluri ale fertilității, purității și puterii divine. Sânul, la grecii antici, nu era văzut (doar) ca organ sexual, ci ca organ hrănitor și vital, reprezentând viața și maternitatea, așa cum vom vedea în continuare. Dar vreau să pornim de la o premisă clară:
La greci, nuditatea feminină nu e rușinoasă, nu e un tabu și nu e prilej de scandal sau sexualizare.
Sânul (și corpul feminin, în general) e deopotrivă erotic, dar și social, simbolic și religios.
Ipostaze ale sânului hrănitor
Heracle, eroul legendar, era rodul unei aventuri a lui Zeus cu muritoarea Alcmena1. Apropo de “îmbrățișările” astea cinstite ale lui Zeus, pe Alcmena a păcălit-o deghizându-se în soțul ei, Amfitrion. Când Heracle era bebeluș, Zeus l-a așezat la sânul Herei, care era adormită, pentru a-i conferi puterea divină.
Hera îl ura pe Heracle pentru că era copilul “din flori” al lui Zeus, un simbol al păcatului zeilor. Iar Hera era zeița căsătoriei, așa că nu s-a împăcat cu bastarzii nici din perspectivă personală, nici din “fișa postului”. Destinul lui Heracle avea să fie marcat de furia divină a Herei, iar scena alăptării nu a făcut excepție. Când Heracle a supt din sânul ei, Hera s-a trezit din somn și, realizând ce s-a întâmplat, a smuls bebelușul de la sân. Laptele ei, revărsat în cer, a creat Calea Lactee. Sânul Herei nu numai că a hrănit un erou, dar a născut o întreagă galaxie, o mărturie cosmică a puterii feminine, materne.
Conform unei alte versiuni, Heracle era deja adult sau cel puțin adolescent când s-a apropiat de sânul Herei. Aici simbolismul e ceva mai adânc, fiind prezent și la unele triburi celtice și scoțiene. În această variantă, a suge lapte de la o femeie “dușmană” reprezintă un transfer de putere. Nu e un gest erotic, ci mai degrabă un ritual prin care un războinic capătă forța, vitalitatea și protecția simbolică a matroanei inamice. Gestul alăptării, care reprezintă protecția și grija supremă, fiind pervertit prin forțarea lui, devine un gest al puterii și dominației. În ceea ce privește legenda Căii Lactee, laptele Herei devine manifestarea puterii materne asupra eroului și asupra cosmosului. Nu doar în forma sa protectivă, hrănitoare, ci și în forma unei forțe Universale, consfințită permanent pe cer.
Și astăzi, alăptarea e controversată. Deși rămâne în continuare forma de expunere a sânului cu cel mic grad de sexualizare, asta nu împiedică oamenii să se împartă în tabere vehemente: pro și contra alăptării în public. Dacă mitul Căii Lactee interpretează sânul matern și alăptarea ca punte cosmică, noi încă dezbatem dacă e în regulă ca o mamă să-și hrănească copilul în public.
Iar dacă alăptarea e tabu… atunci discuția despre sânul erotic e cu atât mai interesantă.
Sânul erotic
Intrăm deja în teritorii mai nuanțate. Dacă în prima parte vorbeam despre nuditate și dezgolire ca un simbol al statutului și al sacralității, nimeni nu exprimă asta mai bine decât Afrodita. Era zeița frumuseții și a dorinței, iar astăzi mulți o înțeleg ca o zeiță a iubirii sexuale. Dar ea reprezintă mai mult mai mult de atât. Ajunge să ne uităm la câteva epitete de-ale ei.
La greci, zeii aveau epitete: adjective sau expresii atașate numelui unui zeu pentru a-i evidenția o fațetă, funcție sau putere specifică. De exemplu Apollo Musagetes (“conducătorul muzelor”), Athena Parthenos (“fecioara”) sau Artemis Agrotera (“vânătoarea”). Epitetul nu schimbă zeul în sine, ci îi arată rolul sau puterea într-un context anume, fie ritual, mitologic sau artistic. Astfel, oamenii venerează zeul în diferitele sale aspectele sau epitete, iar Afrodita e un caz interesant. Iată câteva epitete ale Afroditei:
Afrodite Urania (“cerească”): reprezintă iubirea pur spirituală, elevată, transcendentă, care apropie sufletele și nu doar trupurile. E asociată cu filosofia iubirii și cultul sacru.
Afrodite Pandemos (“a tuturor oamenilor”, “populară”): iubirea erotică, pasională, specifică oamenilor. Fiind varianta așa-zis “populară”, ea e asociată cu viața socială și sexualitatea umană, cu dorința și plăcerea trupească
Afrodite Euploia (“a navigației line”): armonia și protecția în aventură și relații
Afrodite Kytherea (“din Cipru”): specifică unui cult al Afroditei local insulei Cipru
Afrodite Acraia (“a dealurilor”): un aspect al zeiței care era venerat pe coline sau alte locuri înalte și sugerează puterea înălțătoare a iubirii
Afrodite Genetrix (“mama”): aspect al Afroditei ca mamă a eroilor și a semi-zeilor, reprezentând maternitatea, protecția, fertilitatea și continuitatea vieții. E ușor de observat că aici există o suprapunere evidentă cu Hera.
Afrodite Anadyomene („cea care se ridică din mare”): reprezintă frumusețea creatoare și absolută, așa cum transpare în nașterea legendară a Afroditei din spuma mării
și alte epitete, dintre care preferatul meu e “Androphagos”, mâncătoarea de bărbați.
Eros, zeul dorinței și al sexualității, e uneori considerat fiul Afroditei, dar alteori un spirit primordial al dorinței. Eros, iar nu Afrodita, reprezintă atracția, pasiunea și impulsul sexual. Eros e “beția” iubirii, forța instinctivă care unește sau consumă ființele. El e motorul pasiunii, iar Afrodita canalizează dorința spre aspectul sacru (Urania) sau spre cel comun (Pandemos)2
În reprezentarea artistică a Afroditei, epitetul contează într-o oarecare măsură. Afrodita Urania e înfățișată cu o nuditate parțială, în dorința de a expune frumusețea sacră, eterică. Afrodita Pandemos e de regulă complet dezbrăcată, având o nuditate estetică și o înfățișare umană, întrupată. Celebra statuie a Afroditei, “Venus din Milo”, este cel mai probabil o reprezentare a Afroditei Pandemos. Știm asta deoarece accentul ei artistic cade pe frumusețea corporală sexuală. Postura brațului sugerează că ținea ceva ce s-a pierdut (posibil un măr sau un scut), ceea ce o ancorează într-o prezență fizică, senzuală și concretă.
Aspectele maternale ale Afroditei au alți indicatori. Mai întâi, postura: dacă apare singură, ea are o postură protectoare sau blândă, iar dacă apare alături de un copil (spre exemplu Eros), e înfățișată cu un gest de ținut sau ghidat copilul. În ceea ce privește corpul, formele grăsuțe nu sunt tipice grecilor, ci culturilor paleolitice sau Renașterii. Există însă o accentuare a șoldurilor și a abdomenului moale. În aspectele ce țin de fertilitate, mai apar decorațiuni precum flori, mere, fructe, sau porumbei.
Iar nu în ultimul rând: sânul dezgolit. Nuditatea Afroditei sau expunerea sânilor ei, așa cum e reprezentată în vase sau sculpturi, nu era vulgară. Era un simbol al vieții și al fertilității, integrat în mit și în cult. Corpul nud și implicit sânul erau instrumente de comunicare, indicii vizuale ale statutului, stării sau epitetului.
Dar, atunci, ce zeițe apar îmbrăcate? Atena și Hestia, zeițe asociate cu disciplina, instituțiile sociale și modestia. În cultul lui Artemis din Efes, unde sincretismul aduce elemente ale zeițelor anatoliene, zeița e reprezentată ca fiind complet acoperită cu ceva ce seamănă a sâni sau ouă, reprezentând fertilitatea. Însă, de regulă, Artemis cea clasică a Greciei e reprezentată îmbrăcată. Artemis reprezintă și castitatea, aspect incompatibil cu simbolistica sânului dezgolit, așa cum apare ea la zeițe precum Afrodita, Hera sau Demetra.
Elena din Troia - sânii care încheie războaie
Filmul “Troy” ne-a arătat fundul lui Brad Pitt (și bine a făcut!) dar nu ne-a arătat și sânii expuși ai Dianei Kruger. Asta pentru că filmul a schimbat și soarta lui Menelaus, care moare ucis de Hector, așa că scena în care Elena se expune în fața lui Menelaus nu a mai putut avea loc.
Conform Iliadei (dar nu numai!), Războiul Troian a fost pornit de Menelaus, regele Spartei, după ce soția lui, Elena, a fugit cu un prinț troian pe nume Paris3. Elena din Sparta, cunoscută mai apoi drept Elena din Troia, era fiica lui Zeus și a Ledei, pe care Zeus o “îmbrățișase” deghizat sub formă de lebădă. Astfel, Elena avea un statut semi-divin și era cunoscută drept cea mai frumoasă muritoare din lume.
În mit, această frumusețe nu se referă (doar) la atributele sale estetice. Corpul și frumusețea ei reprezintă instrumente narative: ele provoacă gelozie, conflicte, războaie și schimbări socio-politice. Vasele și sculpturile abordează tematic această reprezentare a ei, înfățișând-o semi-nudă și cu gesturi delicate. Elena, în ciuda faptului că a pornit Războiul Troian, nu e reprezentată drept vampă destructivă, femme fatale sau Evă creștină.
În interpretarea clasică și în iconografia originală, frumusețea Elenei a pornit războiul, dar ea nu a fost vinovată moral. Elena ca “Evă”, adică tipar al ispitei, păcatului, al elementului feminin care distruge echilibrul social, apare mult mai târziu. Abia în picturile și gravurile romantice, Elena apare cu gesturi provocatoare, nuditate accentuată și privire seducătoare. Această transformare culturală arată cum i se atribuie putere simbolică corpului feminin: de la corpul cosmic și mitologic, la corp ca un pericol moral și sexual. Această sexualizare e un cerc vicios: nudul pare imoral pentru că e sexualizat și e sexualizat tocmai prin imoralitatea presupusă.
Sexualizarea a determinat traseul cultural al nudului feminin, atribuind corpului dezgolit aspecte imorale și periculoase.
Iar Elena, așa cum a pornit războiul prin propria corporalitate, propria existență, așa l-a și încheiat. Conform legendei, după 10 ani de război, singura dorință a lui Menelaus era răzbunarea. La căderea cetății, el o găsește pe Elena în palatele troiene și ridică sabia asupra ei, având intenția clară de a o ucide. Într-un gest de disperare, ea își dezgolește sânii, spre a primi lovitura fatală. În acel moment, Menelaus este orbit de frumusețea ei și decide să o ia înapoi acasă, în Sparta, unde vor trăi împăcați… pentru o vreme. În cuvintele Electrei, în piesa de teatru “Oreste” a lui Euripide:
Li s-a tocit, cumva, în fața frumuseții, vârful spadei?
După 10 ani de asediu, după morțile marilor eroi, după umilința la care îl supuse Elena și acerba dorință de răzbunare, voința lui Menelaus a fost deturnată la vederea unei… perechi de sâni? Adică, încă din timpuri homerice, bărbații erau atât de susceptibili la această imagine?
Nuditatea Elenei din Troia, gestul ei cu pieptul dezgolit, e unul cu semnificații multiple. Pe de o parte acceptare a sorții, gestul ei poate fi interpretat și ca unul care imploră sau manipulează agresorul. Sânii ei devin o armă vizuală: putere prin fragilitate. Corpul Elenei din Troia pornește și încheie războaie, nu e doar “ceva de privit”, ceva frivol. Astfel, nuditatea ei e golită (hehe!) de aspectul sexual, obscen.
Cu totul altfel stă situația în reprezentările ulterioare. Spuneam în articolul despre Milon din Crotona că renascentiștii erau “nebuni” după nuduri dinamice, așa că imaginea Elenei din Troia dezgolindu-și sânii a fost preluată și reinterpretată din punct de vedere vizual, dar și moral. În Renaștere, corpul Elenei devine o expresie a emoției, a seducției și a vinovăției. Motivul e preluat și de romantici, unde deja Elena e văzută ca o femme fatale, iar nuditatea și gesturile ei sunt coduri vizuale pentru pericol, seducție și răspundere morală. Gestul sau corpul în sine nu se schimbă, dar percepția culturală asupra corpului feminin se schimbă profund.
De la zeițe dezbrăcate la sfârcul care a scandalizat toată planeta
Watergate a fost un scandal care a scuturat Statele Unite atât de puternic, încât a botezat însuși conceptul de scandal. Iar de la Watergate încoace avem o formulă jurnalistică:
Fie orice cuvânt X + sufixul “gate” = “scandal legat de X”
În 2004, la concertul dintre reprize de la Superbowl XXXVIII, a avut loc “Nipplegate”, adică “scandalul sfârcului”. Pe scenă cântau Janet Jackson și Justin Timberlake, iar o mișcare de dans cam bruscă a lui Justin a rupt corsetul lui Janet, al cărei sân drept a rămas dezgolit. Ce a urmat a fost un scandal de proporții.
S-a speculat despre acest incident că ar fi o cascadorie mediatică intenționată, că ar reflecta decăderea morală a Statelor Unite ale Americii, că ar fi fost o afirmație politică sau, cel mai inocent, o eroare tehnică a departamentului de costume. Au zburat amenzi și scuze în toate părțile și din toate direcțiile. MTV, producătorul spectacolului, a fost exclus de la producția oricărui viitor show de halftime. Sânul lui Janet a fost comentat și răscomentat la posturile TV, dar ea a devenit mai degrabă “infamă” decât faimoasă. Deși Justin îi rupsese corsetul, Janet a fost cea acuzată de exhibiționism și “pusă pe tocător” de comentatori. Era comparată constant cu decedatul său frate, Michael Jackson. Dincolo de comentariile răutăcioase, Janet a suferit și repercusiuni serioase: a devenit un fel de “persona non-grata”, fiindu-i retrase invitațiile de la evenimente importante și parțial promovarea albumului. În vreme ce cariera lui Janet Jackson a avut de suferit, Justin Timberlake a primit supranumele de “omul Teflon”, ieșind din acest incident complet neșifonat.
Cât de “expus” fusese sânul lui Janet Jackson în acest incident? Mai puțin de o secundă, după care regia a transmis alte imagini. De asemenea, sfârcul îi era acoperit cu un abțibild. Jumătate de secundă de sân semi-descoperit a scandalizat o lume întreagă.
În orice scenă de film în care o femeie și un bărbat tocmai au făcut sex, cearșafurile sunt în formă de L: îl acoperă pe el până la brâu și pe ea până peste sâni, de parcă sânii trebuie ascunși chiar și de partenerul sexual. Și, fără a intra în prea multe detalii, astfel de scandaluri și reprezentări media arată o sexualizare comercială, regizată, în care nudidatea modernă pare complet opusă nudității clasice. Grecii vedeau sânul ca manifestare a feminității sacre, dar noi îl vedem izolat, scandalos și exclusiv erotic. Expunerea lui nu e controlată de femeie, ci de regie, context și societate. Corpul în sine e ascuns, pedepsit și exploatat. Nu i se permite firescul.
Pupici și “îmbrățișări”
Aș fi putut discuta aspectul evoluționar al creierului uman, vorbind despre elemente ale esteticii și a sexualizării care urmează criterii naturale de selecție sexuală. Aș fi putut, de asemenea, vorbi despre aspectele istorice și culturale care ne-au dus înspre pudicitate și sexualizare moralizatoare. Spre exemplu, puteam urmări evoluția moralei creștine timpurii, apoi constrângerile romantice și victoriene, precum și alte aspecte ale istoriei sexualității. Dar cred că aici funcționează cel mai bine puterea contrastului.
Grecii nu se rușinau de corpul omenesc, și, în particular, de sâni, pentru că îi vedeau ca parte din viață și simbol al feminității sacre. Noi i-am scos din viața de zi cu zi, i-am dus în zona de tabu. Așa am ajuns să ne panicăm la vederea unui sfârc, chiar și unul care-și exercită funcția naturală de alăptare. Și poate nu sânii sunt problema, ci felul în care ne uităm la ei.
Sau poate nu ne uităm destul. Dacă ești bărbat și ai permisiunea posesoarei, privește o pereche de sâni astăzi. Dacă ești femeie, privește-i în oglindă (apropo, n-ar fi rău să-ți amintești și a-i verifica din când în când, nu doar să-i privești). Și încearcă să-i privești așa cum îi priveau grecii antici, nu americanii contemporani. Parcă e mai frumos.
Vă mulțumesc că citiți revista Contra/Timp. Eu sunt Călina Cenan și mi-a făcut plăcere să vorbesc cu voi despre sânii dezgoliți din miturile grecești. Pe data viitoare!
“Hercules”, animația Disney, e un film absolut încântător, dar care face o treabă foarte proastă cu acuratețea mitologică
Grecii defineau și 4 tipuri de iubire diferite, despre care voi vorbi altădată.
Mai e și chestia cu mărul, dezbaterea dacă Elena a plecat de bunăvoie, jurământul făcut de pețitorii Elenei și o groază de alte complicații dar SINCER nu au loc toate în articol :(
foarte mișto și instructiv articolul, într-o dimineață cețoasă, la o cafea și super-bravo pentru efortul intelectual, istoric, analitic, dar și sintetic;
sindromul meu de grammar nazi a detectat o eroare pe care nu o pot ascunde - palate, nu palaturi :) altminteri, o greșeală simplă și haioasă ca pronunțare.
toate bune