“Scrisoarea Cassandra” - când Lajos Kossuth a prezis sfârșitul Imperiului Austro-Ungar
La fel ca ursitoarea din basme, Lajos Kossuth s-a prezentat la nașterea Imperiului Austro-Ungar și i-a prezis sfârșitul. La fel ca pe Cassandra, nimeni nu avea să-l ia în serios.
Voi începe direct prin a trata problematica “Lajos Kossuth versus Avram Iancu”. ÎN COLȚUL ROȘUUUUU!… Stați, nu. Am cititori mai educați de atât. Cititori care știu deja că istoria nu e niciodată atât de simplă ca un meci de box sau ca o bătaie “noi contra lor” din fața drojdieriei locale.
Pornind să scriu acest articol, știu că va fi unul controversat, deoarece îl va pune pe Lajos Kossuth într-o lumină umană, poate chiar pozitivă. Pentru mulți români, Lajos Kossuth e cunoscut drept “dușmanul lui Avram Iancu” și atât, iar pentru noi, ca oameni e foarte greu să ne respectăm dușmanii. Dacă ești român, probabil îl urăști pe Kossuth. Dacă ești maghiar, probabil îl urăști pe Avram Iancu. E în regulă, poți citi în continuare.
Revoluțiile de la 1848 au luat forme diferite în viziunea lui Kossuth și în viziunea lui Avram Iancu și a românilor transilvăneni, dar nu ăsta e subiectul articolului de azi. De data asta, vreau să mă concentrez pe un eveniment din 1867, înaintea ratificării compromisului Austro-Ungar: așa-numita scrisoare Cassandra.
De altfel, această scrisoare conține și lecția învățată de Kossuth despre etnii, în cei aproape 20 de ani scurși de la Revoluția din 1848. Vorbind despre iminentul compromis Austro-Ungar, Kossuth avertizează, printre altele:
Veți pune națiunile nemaghiare într-o stare de permanentă nemulțumire, iar statul astfel construit va fi lipsit de temelie.
Cine sunt și ce scriu?
Numele meu este Călina Cenan iar ceea ce citești acum este un articol din revista Contra/Timp, unde vorbesc despre istorie, cultură, cărți interesante și alte lucruri care te pot ajuta să devii “Cel mai interesant om dintr-o încăpere”™. Contra/Timp e o publicație preponderent gratuită. Pentru a susține munca mea, poți să te înscrii la newsletter gratuit sau cu abonament plătit:
Dacă nu vă place varianta cu plată recurentă, puteți dona și o sumă fixă oarecare, când doriți, folosind contul meu de Buy me a Coffee:
Dubla monarhie: Austro-Ungaria
În 1867, s-a semnat compromisul Austro-Ungar (în germană: Ausgleich = compromis), care stabilea conducerea duală al fostului Imperiu Habsburgic. Mulți o consideră o simplă redenumire, sau chiar ceva firesc și acceptat de toată lumea (de parcă vreodată a fost vreun eveniment istoric bazat pe consens total 🤡). Dar lucrurile nu au stat chiar așa.
Contextul istoric recent era unul foarte volatil. Revoluția maghiară de la 1848 avusese ca scop ruperea totală de Imperiul Habsburgic, dar ea fusese înăbușită. E relevant că austriecii nici măcar nu s-au descurcat singuri, apelând la Imperiul Rus1. După înăbușirea Revoluției, austriecii au luat măsuri represive: legi de germanizare și punerea Ungariei sub lege marțială. Pe de o parte, maghiarii aveau resentimente puternice față de austrieci. Pe de altă parte, evenimentele de după 1849 i-au mai “înmuiat” pe unii dintre liderii radicali ai Revoluției maghiare.
Printre aceștia era Ferenc Deák, care inițial a susținut independența Ungariei, dar a rămas în istorie ca artizanul Compromisului Austro-Ungar. Compromisul Dublei Monarhii presupune două state egale din punct de vedere juridic: Austria și Ungaria, având însă comune împăratul, politica externă, armata și finanțele. Susținătorii Compromisului argumentează că Ungaria oricum nu putea obține independența totală, iar această variantă va oferi prosperitatea economică și politică necesară. Dar ideea Compromisului are și o puternică tabără contra:
radicalii maghiari, revoluționari de la 1848, care își văd astfel munca deturnată. Ei luptaseră pentru independență și se simțeau trădați de un astfel de Compromis. De asemenea, ei acuză o parte a oligarhiei maghiare că obțin prin lingușeală un statut privilegiat, sacrificând principiile Revoluției pentru o stabilitate temporară
minoritățile etnice: românii, slovacii, sârbii și croații, care se tem că o Ungarie puternică, “șefă”, va strânge șurubul asupra minorităților.
În 1866, Imperiul Habsburgic e învins în Războiul cu Prusia, iar maghiarii profită de slăbiciunea austriecilor pentru a cere autonomie. Atât austriecii, cât și maghiarii, sunt presați de circumstanțe și decid în timp relativ scurt: Franz Joseph și Ferenc Deák semnează acordul care va fi ratificat de Dieta Maghiară (acum restaurată), pe 29 mai 1867.
Unul dintre radicalii maghiari care s-au opus Compromisului a fost însuși liderul Revoluției de la 1848, Lajos Kossuth. Aflat în exil la Paris, Kossuth redactează o scrisoare deschisă către Ferenc Deák și o trimite spre publicare în presa maghiară. Redactată în 22 mai, ea apare în Magyar Újság pe 26 mai, iar în Magyarország pe 28 mai 1867, cu doar o zi înaintea ratificării Compromisului. Conținutul scrisorii este tulburător prin natura sa profetică.
Legenda Cassandrei
Prințesa troiană Cassandra e una dintre figurile notabile ale mitologiei grecești. Ea îi promisese favoruri sexuale zeului Apollo, în schimbul darului profeției. Or, după ce Apollo a înzestrat-o cu acest dar, ea l-a respins pe zeu. Furios, Apollo a blestemat-o pe Cassandra ca nimeni să nu creadă profețiile ei. Însuși Priam, regele Troiei și tatăl ei, a întemnițat-o, crezând-o nebună. Dar Cassandra continua să prezică lucruri adevărate, inclusiv că grecii se ascundeau înăuntrul calului troian, sau că Enea va supraviețui și va fonda Roma.
În cultură, Cassandra e un nume pentru oricine pare nebun, exagerat sau de-a dreptul mincinos… însă timpul îi dă dreptate. Ce profeții tulburătoare avea Kossuth în 1867? Ei bine, Kossuth clarifică de la bun început scopul scrisorii:
Nu vorbesc din patimă, nici din dorința de a tulbura ordinea. Vorbesc din datoria pe care o am față de națiune, față de viitor și față de propria mea conștiință.
În a doua parte, enumeră motivele pentru care Compromisul e doar o amânare și nu o soluție, o simplă fațadă frumoasă peste o structură instabilă. Iar în încheiere, vorbește despre un război iminent și responsabilitatea morală a elitelor în fața istoriei. Această ultimă parte este poate cea mai șocantă, dar toate argumentele lui Kossuth merită analizate cu “ochelarii prezentului”.
Argumente împotriva Compromisului
Kossuth vorbește despre Austria ca un stat menținut prin forță și circumstanțe externe, făcând referire la Prusia, Rusia și alte puteri zonale. El consideră imprudent a lega Ungaria de o astfel de construcție șubredă, căci Ungaria va fi trasă în jos atunci când construcția se va prăbuși. Aici, istoria i-a dat dreptate lui Kossuth. Nu doar Imperiul Habsburgic, dar mai multe mari imperii își vor găsi sfârșitul în decurs de câteva zeci de ani.
Apoi, Kossuth vorbește despre falsa independență a Ungariei, spunând că Ausgleich-ul asigură doar iluzia independenței, în vreme ce Ungaria va fi atrasă în conflicte care nu îi aparțin și va plăti pentru greșelile Austriei. Din nou, istoria îi dă dreptate lui Kossuth. La finele Primului Război Mondial, Ungaria va plăti prețul înfrângerii sub forma Tratatului de la Trianon, pierzând două treimi din suprafață și 64% din populație.
Dacă ești român și te oprești aici ca să te întrebi: dar ce ne pasă nouă? Că doar “noi, românii”, am câștigat de pe urma Trianonului!… ei bine, nu despre asta e vorba. Chiar dacă joci Catan, table, sau geo-politică, poți pierde frumos sau poți câștiga frumos. Și mai ales, poți învăța câte ceva din joc, nu doar din rezultat.
Avram Iancu a avut dreptate în 1848, Kossuth a avut dreptate în 1867
De asemenea, Kossuth vorbește despre națiunile din interiorul Ungariei, nemulțumite și lipsite de drepturi, care vor vedea în slăbiciunea imperiului ocazia de a se ridica. Aici într-adevăr poate fi frustrant pentru cititorul român din Transilvania, căci Kossuth fusese vehement împotriva românilor, atunci când ei jucau rolul etniilor minoritare.
Iată un exemplu din text:
Nu poți cere loialitate sinceră de la popoare cărora le refuzi dreptul de a se recunoaște pe sine.
Nu poți clădi unitate politică pe negarea diversității reale.
Adevărata forță a unui stat nu stă în uniformitate impusă, ci în armonizarea liber consimțită a diferențelor.
Din “Scrisoarea Cassandra” poate părea că Lajos Kossuth s-a “sucit” de la Revoluția de la 1848 și până la Compromisul Austro-Ungar. Dacă în 1848 îndemna la maghiarizarea cât mai rapidă a românilor, croaților și sârbilor, unde s-a produs schimbarea? Kossuth petrecuse timp îndelungat în exil, în Statele Unite și în Europa, unde a acumulat cunoștințe vaste despre domeniul politic democratic. Acolo a înțeles hibele unui mecanism centralist radical. Totuși, e ușor impropriu a spune că “s-a sucit”.
Drepturile minorităților era un subiect pe care Kossuth nu îl putea accepta politic în 1848, când proiectul său pentru Ungaria independentă centra “egalitatea” ca drepturi individuale, nu colective. Kossuth nu a “descoperit” liberalismul naționalismului multicultural în 1867; ci a înțeles, în exil, că un stat construit pe negarea identităților interne este un stat fără fundație.
Da, în 1848, Avram Iancu a avut dreptate când a spus că un stat maghiar unitar nu poate fi un stat just pentru români. Dar și Kossuth a avut dreptate în 1867, când a spus, în scrisoarea Cassandra, că un imperiu construit pe negarea națiunilor este un imperiu condamnat. Problema nu e cine a greșit, ci că ambele adevăruri erau parțiale.
Parțiale, dar complementare: un stat corect trebuie să fie și național, și pluralist. Știu, e mai complicat decât “good guy vs. bad guy”.
Filosofie și responsabilitate
Există, în istorie, oameni care “le au cu cuvintele”. Fondatorii Statelor Unite, de exemplu, aveau un talent deosebit de a inspira patriotism, de a vorbi despre libertate și egalitate. Dar în viața personală și chiar în comportamentul public, fondatorii Statelor Unite (Founding Fathers) erau departe de perfecțiune. Declarația de Independență spunea: All men are created equal (în traducere semantică: “Toți bărbații sunt egali din naștere”). Formularea în sine exclude femeile, iar sclavii și indigenii americani sunt excluși implicit. Thomas Jefferson a avut peste 600 de sclavi de-a lungul vieții, în timp ce scria despre drepturile inalienabile ale tuturor oamenilor. George Washington și James Madison au susținut deposedarea triburilor native.
Fondatorii SUA au creat un limbaj universal al libertății, dar l-au aplicat inițial unui grup restrâns. Forța proiectului american nu a stat în coerența morală a fondatorilor, ci în faptul că propriile lor principii au fost ulterior folosite împotriva limitărilor pe care ei înșiși le-au impus.
Lajos Kossuth are aceeași bună stăpânire a cuvintelor. Tot din scrisoarea Cassandra:
Dumneavoastră spuneți că acest compromis este dictat de necesitate. Eu spun că necesitatea nu justifică renunțarea la principii.
O națiune care, sub presiunea împrejurărilor, își sacrifică drepturile fundamentale pentru avantaje trecătoare nu face un act de înțelepciune, ci unul de slăbiciune.
Chiar și în ceea ce privește prosperitatea economică promisă de Deák, Kossuth devine un fel de suveranist avant la lettre:
Se afirmă că prin acest aranjament Ungaria își asigură existența și prosperitatea.
Dar eu întreb: la ce folosește prosperitatea, dacă ea este clădită pe lipsa de suveranitate?
Un stat care nu dispune liber de politica sa externă și de forța sa militară nu este un stat liber, oricât de largi ar fi competențele sale interne.
Un război iminent
Spuneam că ultima partea scrisorii Cassandra e aceea care “cassăndrește” cel mai tare. Asta pentru că Lajos Kossuth face o profeție mult mai concretă. La fel de corectă, dar tulburător de obiectuală. Vorbind despre politica externă comună, Kossuth susține că Ungaria nu va câștiga nicio pace. Dimpotrivă, ambițiile și greșelile unei Austrii imperiale aflate în declin vor cauza războaie.
Când va veni războiul — și el va veni — Ungaria nu va putea spune că nu a fost avertizată.
Ea va purta consecințele unor decizii pe care nu le-a luat în mod suveran, dar pe care le-a acceptat prin acest compromis.
La 47 de ani de la publicarea scrisorii, izbucnește Primul Război Mondial. Chiar dacă Austria nu era 100% vinovată de începutul Primului Război Mondial, imperialismul (inclusiv al Austriei) a fost un motiv important al războiului. În 1908, Austro-Ungaria a anexat Bosnia, începând un război proxy de dominare asupra slavilor din Balcani. Subminarea autonomiilor etnice a dus la crize peste crize, erupte violent. Când Franz Ferdinand a fost asasinat la Sarajevo, a fost doar picătura care a umplut paharul.
👉🏻 Da, Austria a fost prima care a declarat război în lanțul de evenimente care a dus la Primul Război Mondial. Doar contra Serbiei, dar exista un lanț al alianțelor care a tras în război întreaga lume.
👉🏻 Da, Austria și alte imperii au neglijat aspectul multietnic, prin politici de uniformizare și opresiune.
👉🏻 Da, acest război a avut consecințe tragice pentru Ungaria. Totul exact așa cum a prezis Kossuth.
Cu o înfloritură și o mică exagerare, putem spune că Lajos Kossuth a prezis Primul Război Mondial și Tratatul de la Trianon, cu aproximativ 50 de ani înainte ca acestea să se întâmple.
Moștenirea scrisorii
Kossuth încheie Scrisoarea Cassandra… erijându-se în Cassandra:
Istoria nu va întreba dacă decizia a fost comodă, ci dacă a fost dreaptă. […]
Poate că astăzi cuvintele mele vor părea excesive, poate chiar periculoase.
Dar va veni o vreme când ele vor fi citite nu ca exagerări, ci ca avertismente neascultate.
Atunci, cei care au numit acest compromis înțelepciune vor fi nevoiți să-l numească pe numele său adevărat […]
Dacă aceasta este soarta mea — să văd pericolul și să nu fiu crezut — o accept.
Dar nu voi tăcea, pentru că tăcerea ar însemna complicitate.
El nu avea, de altfel, nicio pârghie politică prin care să poată împiedica semnarea Compromisului. Putea doar să-și ofere opinia. Și astăzi, acest Ausgleich continuă să împartă oamenii în tabere de opinie.
Manualele de istorie, instituțiile și alte surse “oficiale” din Ungaria consideră monarhia duală o soluție politică necesară, care a salvat Ungaria de la subordonare completă în Imperiul Habsburgic, a redat Ungariei autonomie și a permis un moment de respiro pentru modernizare și dezvoltare economică. Acest consens oficial ține de realismul istoric, un verișor al realpolitik. Ambele recunosc că politica nu se face doar din principii, ci și din constrângeri. Dacă realpolitik se concentrează pe decizia momentului, pe calculul puterii, realismul istoric privește efectele pe termen lung ale structurii politice. Așadar Ausgleich-ul a fost un act de realpolitik atunci, la semnare. Interpretarea lui se face, de regulă, tot prin realism istoric.
Dar există și ecouri contemporane ale lui Kossuth, prin care unii academicieni, istorici ș.a. consideră actul o capitulare în fața Austriei, prin care maghiarii au renunțat la independență, fără a rezolva problema naționalităților. Curentul naționalist, ceva mai puternic în prezent, vede Ausgleichul în termeni la fel de negativi, ca o umilință sau concesie în fața unui imperiu înșelător. Iar, evident, la naționaliști accentul nu cade pe problema multietnică, ci pe suveranismul maghiar.
Dacă Ausgleich-ul a fost bun sau rău, asta rămâne ca dezbatere și nu va exista niciodată un consens în asemenea chestiuni. Dar scrisoarea lui Kossuth rămâne deosebit de impresionantă pentru predicțiile sale îndeplinite. Scrisoarea Cassandra e dovada clară că unii oameni înțeleg profund istoria și mecanismele socio-politice, ceea ce le dă viziune, dar nu și puterea de a schimba ceva.
Moștenirea lui Kossuth
Spuneam mai devreme că opiniile lui Kossuth despre minoritățile etnice s-au schimbat mai ales în urma exilului său în Statele Unite și în țări europene precum Franța, Anglia, Italia ș.a. Iar partea din SUA este una foarte interesantă, pentru că Lajos Kossuth a fost primul politician european modern cu statut de celebritate transatlantică.
Între 1851 și 1852, Kossuth a vizitat America, a ținut discursuri în Congres și a fost primit de președinte. A susținut republicanismul, dreptul popoarelor la autodeterminare și anti-absolutismul, lucruri care îi atingeau pe americani în mod deosebit, întreaga lor țară fiind fondată pe aceste principii de libertate și egalitate. Un alt factor care l-a propulsat pe Kossuth în Statele Unite a fost atitudinea activă, nu resemnată și tristă, a exilului său politic. Americanilor le place mult povestea unui tip care nu e învins, ci e un simbol al libertății. E văzut ca un spirit geamăn al americanilor, în Europa. În SUA există acum orașe (în Ohio, Mississippi, Maine, Pennsylvania și Wisconsin) și comitate (în Iowa) numite Kossuth. La Washington, în fața clădirii Capitoliului, există un bust al lui Kossuth, iar în Statele Unite există mai multe busturi, statui, parcuri și străzi numite în onoarea lui.
Asta a primit SUA de la Kossuth, dar invers? Păi, în SUA, Kossuth a văzut contradicțiile fundamentale ale egalității universale. A văzut că libertatea poate exista în condiții de inegalitate structurală, că un stat poate proclama drepturi universale… dar să le aplice selectiv. Astfel, el a înțeles mai bine mecanismul Imperiului Habsburgic: nu e suficient să proclami unitate sau egalitate — trebuie să construiești instituții care să recunoască și să integreze diversitatea.
Scrisoarea Cassandra, scrisă după experiența americană, sună ca un mesaj clar: Un stat nu poate supraviețui dacă își refuză propriii cetățeni, dacă îi tratează ca inferiori sau ca “probleme” de gestionat. Libertatea adevărată nu poate fi selectivă.
De ce acest articol
Am început să scriu acest articol doar pentru aspectul său șocant: că wow, cineva a văzut Războiul cu 50 de ani în avans!. Dar cred că responsabilitatea minorităților (nu doar etnice) rămâne una actuală și în România de astăzi. Prefer să nu o numesc “problemă”.
După integrarea Transilvaniei în România Mare, statul a cunoscut aproape “în oglindă” ce înseamnă responsabilitatea pentru o minoritate etnică numeroasă. Românii fuseseră minoritari în statul maghiar, iar acum maghiarii erau minoritari în statul român. În timp, s-au făcut și lucruri corecte, și greșeli. Azi, se fac în continuare: și lucruri corecte, și greșeli. Am observat adesea că e mai ușor pentru oameni să urască dacă nu trăiesc în apropierea “dușmanului”. Dacă dușmanul e ceva mare și abstract, precum un grup de persoane, statul, Europa, lumea, bogații, e mai ușor a-l urî. Iar, dacă cumva apare un bogat sau un rrom care le place, aceia sunt, desigur… excepții.
Dar cum ar fi dacă am asculta noi îndemnul la responsabilitate? În toate aceste rânduri, am vorbit despre idealuri imperfecte și despre nuanțe de gri. De aceea, nu trag nădejde că vom fi vreodată perfecți în realizarea unei societăți. Dar putem încerca să deschidem ochii și să ne asumăm responsabilități.
Chiar dacă unii dintre noi vor fi Cassandre.
Vă mulțumesc că citiți articolele Contra/Timp. Las mai jos și o serie de note cu privire la acest articol:
Am folosit ordinea europeană a numelor: prenume + nume. În maghiară, este corect nume + prenume, adică personajele se numesc Kossuth Lajos, Deák Ferenc. Totuși, nu am folosit traducerile numelor (Ludovic, respectiv Francisc), care mi se par forțate.
Citatele din scrisoarea lui Kossuth reprezintă o traducere “de lucru”, nu una literară. Adică ea păstrează cât mai apropiat sensul cuvintelor, chiar dacă nu sună frumos, poetic.
Niciun orgoliu nu a fost rănit în scrierea acestui articol: Nimeni nu vinde Ardealul, nimeni nu pupă în fund pe nimeni și nu e vorba despre niciun lider contemporan controversat care încearcă să se asocieze cu liderii trecutului.
Pentru cei care au impresia că evenimentele istorice nu “bat departe”: intervenționismul rus în Ungaria anului 1849 a fost un factor istoric al Revoluției anticomuniste din 1956
Nu cred ca a fost singurul care a vazut razboiul venind. Nu mai tin minte numele exact, dar a mai fost un maghiar care a petrecut mult timp printre romani si a avartizat, primul de fapt, ca atitudinea maghiarilor va duce la ruperea imperiului. A fost ignorat si ridiculizat.
M-a pus pe ganduri textul acesta. Multumesc pentru analiza obiectiva a istoriei noastre comune.